Harrison Ford va juca rolul lui Rick Deckard, același din filmul original, realizat în anul 1982. Hampton Fancher (co-scenaristul original) și Michael Green au scris un nou scenariu, bazat pe ideea lui Fancher și a regizorului primei părți, Ridley Scott, care va fi producătorul executiv al continuării lui „Blade Runner”.
Povestea filmului se petrece la câteva decenii distanță după acțiunea din 1982, care s-a concentrat asupra unui bărbat (Ford) care lucrează ca polițist și urmărește mai mulți androizi. Producția noului Blade Runner va începe în vara anului viitor.
Alcon Entertainment a cumpărat drepturile pentru producția „Blade Runner” în 2011, cu intenția de a realiza cel puțin două filme inspirate de celebrul SF din anii 1980. Bud Yorkin va fi producătorul noului film, alături de cofondatorii casei de producție Alcon.
La rândul său, actorul Ryan Gosling va putea fi văzut în următoarea perioadă în filme precum The Nice Guys (alături de „veteranul” Russell Crowe) și Weightless (regizat de Terrence Malick („The Thin Red Line”)). Actualmente, Gosling apare alături de o distribuție interesantă, formată din Christian Bale, Brad Pitt și Steve Carrell, în producția The Big Short, informează hollywoodreporter.com.